Ciorba de fasole verde cu lapte batut

RETETA CIORBA DE FASOLE VERDE CU LAPTE BATUT

Astazi vreau sa va prezint o delicioasa ciorba de fasole verde cu lapte batut,care se face extrem de usor si va fi, fara indoiala pe placul multora dintre voi, fiind o ciorba usoara.Legumele nu se calesc in ulei ci se fierb odata cu carnea care de astfel poate si lipsi.

INGREDIENTE NECESARE CIORBA DE FASOLE VERDE CU LAPTE BATUT

  • 300 g. fasole verde
  • 1 muschiulet mic de porc (aprox. 350 g.)
  • 1 cutie lapte batut de 370 g. (doua pahare pline)
  • 2 litri apa
  • 1 ceapa mare
  • 3 morcovi
  • 2 rosii
  • sare si piper dupa gust
  • 1 legatura marar,patrunjel
  • zeama de lamaie

MOD DE PREPARARE CIORBA DE FASOLE VERDE CU LAPTE BATUT

  1. Fasolea verde se curata (se taie la capete) si se fierbe in apa cu sare pana se inmoaie. Se strecoara apoi si se lasa la racit. Se taie in doua daca e prea lunga.
  2. Se pune apa la foc pentru ciorba. Carnea, taiata in bucatele, se pune la fiert cu o lingurita de sare. Se spumeaza ori de cate ori e nevoie.
  3. Se spala si se curata morcovii si ceapa; se toaca marunt (morcovii se pot da pe razatoare). Se pun apoi in apa clocotita si se lasa la fiert, cu oala acoperita,  cca. 15 minute. Rosiile se oparesc (se cufunda in apa clocotit de cateva ori), se decojesc si se toaca marunt sau se dau pe razatoarea mare; se adauga in ciorba impreuna cu fasolea verde fiarta si se lasa la fiert  aproximativ 25-30 de minute sau pana cand carnea a fiert indeajuns
  4. La final se adauga in ciorba laptele batut si se potriveste de sare si piper. Se presara verdeata tocata si se serveste cu zeama de lamaie dupa gust.

Pofta buna!

Comments

comments